duminică, 10 septembrie 2017

Episodul 2 - Despre freelancing

Continuare din episodul 1
AT THE OFFICE

Am avut clienţi atât firme de traduceri cât şi firme mari cu care am lucrat direct cu contract, asta pe lângă jobul de 8 ore (care era de 9 ore de fapt dar asta este cu totul altă poveste, şi una foarte des întâlnită în mediul corporatist). Am dat peste tot felul de persoane, am primit şi ţepe cu banii până m-am prins eu cum trebuie să procedez, ca oamenii nu sunt toţi buni, nu toţi au intenţii bune sau sunt corecţi. Omul din greşeli învaţă. M-am hotărât să o apuc pe drumul freelancing-ului înfiinţându-mi propria firmă de traduceri, unde să fiu (eu mai mult) capo di tutti capi, mai bine zis eu centram eu dam cu capul din lipsă de fonduri ca să zic aşa.
Eram super entuziasmată în momentul în care am apucat-o pe acest drum, mă gandisem cu mult timp în urmă să renunţ la jobul full-time pe care îl aveam, şi să pornesc pe picioarele mele. Îmi spuneam gata…din toamnă îmi dau demisia de la job, şi înfiinţez firma. Apoi a venit toamna şi nu am început nimic, până când a venit primăvara, şi viaţa mea s-a schimbat la 360 de grade din toate punctele de vedere, şi profesional şi personal şi spiritual. Soarta…dar e de bine.
Mi-am înfiinţat firma în luna mai (până m-am tot pregătit când eu când actele), şi am funcţionat timp de aproape un an de zile undeva în centrul Bucureştiului, într-un birouaş, făcând totul singură (în afară de traduceri pe care le împărţeam şi cu alţi traducători din lipsă de timp), mergeam să legalizez traducerile la notariate, primeam clienţii stradali, mă mai ţineau şi de vorbă, îşi mai spuneau problemele ca la psiholog…Mai venea câte o tanti care îmi explica despre fiica ei plecată în Italia, şi ca îi este greu acolo, şi tot felul de lucuri despre care nu aş fi vrut nici măcar să întreb, şi care mă ţineau pe loc cu munca, în loc să mă ajute cu ceva să progresez în afacerea mea, în care-mi puneam atâtea speranţe, naiva de mine la vremea aceea. Oricum în naivitatea mea aveam impresia că puteam să le fac pe toate. În ciuda faptului că aveam foarte multă energie care provenea din ambiţia mea, ar fi fost imposibil să continui aşa. Şi în plus de asta erau luni în care clienţii stradali erau tot mai puţini, sau veneau cu câte un cazier care mai mult mă deranja decât mă ajuta să prosper în vreun fel. Contractele mele erau cu firme măricele care aveau nevoie de traduceri şi-mi era suficient, nici nu mai trebuia să alerg la notariate ca nebuna să legalizez traduceri. Aşa că am hotărât să-mi mut locaţia la mine acasă, să scap de plata unei chirii pentru birou (sediu), şi să-mi văd liniştită de treabă pentru că de lucru aveam oricum destul, doar că nu constant, şi treaba asta m-a neliniştit enorm, vreo 3 ani de zile până m-am obişnuit (deh… eu eram obişnuită cu salariu lunar), în prezent am 5 ani de freelancing şi sunt mult mai relaxată în privinţa asta. Mereu mi-am făcut griji că o să mor de foame, că vai nu mă caută niciun client şi ce fac, că dacă trebuie să mă angajez din nou eu nu ştiu ce fac, că nu-mi mai doresc…şi uite aşa frământările mele au ţinut cam 3 ani până am căpătat încredere în mine. Am avut tot felul de ispite în tot acest timp. Mă sunau companii care aveau nevoie de oameni cu experienţa mea de birou, pe domeniul meu, sau chiar firme care aveau nevoie de traducători full-time, eu fiind eligibilă pentru ambele variante, deşi nu aplicam eu la joburi, probabil îmi găseau CV-ul. Am căzut şi eu în păcat ca mulţi alţii care se apucă de freelancing şi se lasă descurajaţi prea devreme. Am fost şi eu la interviuri şi m-au angajat. Ei aici e aici… Culmea e că m-am angajat foarte repede, şi era vorba despre o companie foarte mare, străina, care învârte banii cu lopata, despre care eu până atunci nici nu ştiam mare lucru, şi e foarte mare şi importantă, dar destul de discretă. Nici nu ştiu cum m-au luat pe mine, pentru că fiind un job de relaţii cu publicul mai mult, mă aşteptam să aleagă una sub 30 de ani. Dar vroiau experienţă se pare, şi eu aveam din plin.
M-au testat până m-au angajat numai că, eu plecând de la ritmul meu mai puţin dinamic de freelancer, uitasem cât de greu se munceşte la privat pentru un bănuţ şi mi-a fost tare greu să mă readaptez la programul fix şi la ritmul alert. Pretenţiile erau foarte mari şi puneau pe angajat o presiune enormă după părerea mea. Mereu mă băgau în şedinţe, nu le convenea ceva, sau simţeau nevoia să mă instruiască, deşi eu eram supraîncărcată cu treburi, şi parcă seara la 18:00 când era momentul să plec acasă, atunci veneau cu lucruri de făcut. Really !!! No sh*it. Înnebunisem de la chestia asta. Adică cum să-ţi mai lucrez ceva la ora aceea, din moment ce sunt la serviciu de la ora 9:00 dimineaţa ? Nu vă ajunge ? Normal că nu puteam să le zic asta, însă după o săptămână şi jumătate de când eram angajată acolo, nu am mai rezistat şi am spus ce m-a deranjat. Continuarea în episodul 3, care va urma tot aici pe blog. Staţi pe aproape 😊 Voi v-aţi gândit vreodată să deveniţi freelanceri ? La ce activitate v-aţi gândit ? Cat de important este tipul de job pentru voi?