Treceți la conținutul principal

Cum petrec americanii de Halloween?



Această sărbătoare este recunoscută sau mai puţin recunoscută în România, aceasta nefiind o sărbătoare legală. Există români care o refuză cu vehemenţă considerând această sărbătoare ca fiind una păgână, şi bătându-se cu pumnul în piept că ei sunt naţionalişti şi că ar trebui să ne vedem mai bine de sărbătorile noastre şi să nu ne mai uităm <<peste gard>> la alte ţări, să ne vedem de ale noastre; iar pe de altă parte, sunt alţii ca şi mine, care sunt deschişi la tot ce este nou şi la tot ceea ce este mai bun din fiecare sărbătoare. Cei care îşi doresc să sărbătorească Halloween-ul, ar trebui mai întâi să <<studieze>> cum sărbătoresc americanii de Halloween, pentru că ei o promovează cel mai mult.
Halloween-ul este de obicei sărbătorit în familie, sau între prieteni. Ȋn unele zone se organizează petreceri şi evenimente care cuprind un număr mare de oameni.
Adulții sărbătoresc vizionând filme de groază, organizând petreceri de costume sau creând case sau cimitire bântuite. Casele şi le împodobesc cu simbolurile specifice acestei sărbători: fantome, scheleţi, vrăjitoare, vrăjitori, pisici negre, lilieci, paianjeni, dovlecei, cranii, sânge etc.
Copiii se îmbracă în costume tematice și vizitează case din cartierul în care locuiesc. La fiecare casă cer dulciuri, gustări sau un mic cadou. Dacă nu obțin nimic, amenință că vor face rău locuitorilor casei. Acest obicei este cunoscut sub numele de „trick-or-treat” însă totul se întâmplă prieteneşte nimeni nu se comportă necuviincios, ci doar se prefac.  De regulă copiii merg însoţiţi de părinţi, pentru ca aceştia să poată verifica câte dulciuri mănâncă odraslele lor sau ce fel de jucării primesc în dar de la vecini.
Unele familii sculptează felinare cu fețe „înfricoșătoare” din dovleci sau își decorează casele și grădinile în stilul Halloween-ului. Aceste felinare sunt destinate să îndepărteze spiritele rele. Este bine ca vecinii copiilor să aibă acasă de Halloween, un bol cu mici cadouri sau dulciuri, pe care să le ofere oricui va bate la ușă. Ȋn acest fel le vor face pe plac spiritelor mici din cartier!
Un lucru extraordinar şi de luat în seamă este acela că de Halloween americanii strâng donaţii pentru (UNICEF) în loc de dulciuri şi jucării, în cutiuţe de carton atunci când merg la casele vecinilor. Banii pe care aceştia îi strâng în urma vizitei la casele vecinilor îi va ajuta pe copiii care se afla în impas, oriunde s-ar afla aceştia pe glob.  O adevarată cauză nobilă care parcă ridică semnificaţia spirituală a acestei sărbători.
Copiii mei (de 4 si 6 ani, români fiind) sărbătoresc de Halloween pentru ca i-am obişnuit de mici, şi urmează să vă scriu mai multe în articolul următor. Sunt curioasă, voi cum sărbătoriţi de Halloween (în România sau în diaspora de ce nu), cu toţii suntem români.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cât de greu este să fii traducător şi în special traducător de limba engleză ?Cu ce se poate confrunta un traducător şi ce "surprize" ar putea să apară?

A fi traducător nu este deloc dificil dar este nevoie de multă experienţă, de multă răbdare, lucruri care se acumulează şi se educă în timp. Încă de la început, de pe băncile şcolii trebuie să realizezi că într-adevăr ai un talent pentru limbile străine. În cazul în care nu consideri că eşti talentat cel mai bine ar fi să renunţi, oricât de dur ar părea. Fără talent nu se poate face nimic în acest domeniu. Automat faptul că ai talent te propulsează către a învăţa mai mult, mai multe limbi străine sau mult mai multe lucruri în legătură cu limbile pe care deja le cunoşti. Traducătorul începe să studieze lucruri noi şi adaptate la economia şi societatea actuală. De aici porneşte drumul traducătorului care trebuie să fie pregătit să facă faţă unei concurenţe dure, in special dacă vorbeşte o limbă de circulaţie internaţională cum ar fi limba engleză de exemplu care se studiază peste tot şi pe care toată lumea are impresia că o cunoaşte, chiar şi clienţii care îşi dau documentele la tradus.…

Ce semnificaţie are Halloween şi de unde provine?

O mică lecţie de istorie…
Halloween-ul este o sărbătoare celebrată în fiecare an la data de 31 octombrie. Tradiția își are originea în vechiul festival celtic al Samhainului, atunci când oamenii aprindeau focuri de tabară și purtau costume pentru a îndepărta fantomele. Un aspect important este faptul că se consideră o sărbătoare creştină pentru că în secolul al VIII-lea, Papa Grigorie al III-lea a proclamat data de 1 noiembrie, ca fiind data la care vor onora toți sfinții. Curând, Ziua tuturor sfinților a încorporat unele dintre tradițiile lui Samhain. La începuturi era cunoscută sub numele de All Hallows Eve, iar mai târziu sub denumirea de Halloween. De-a lungul timpului, Halloween-ul a evoluat într-o zi de activități precum cele de trick-or-treating (de genul ne daţi ori nu ne daţi mioritic), cioplit felinare de tip (jack-o-lantern) adică dovlecei scobiţi la interior cu lumânare în mijloc, adunări festive, costume și dulciuri.
Originile Halloween-ului datează de la vechiul festival …

Se tem românii de Halloween ? BAU

Sau aş putea spune: Cand însuşi Halloween-ul sperie românii fără să mai fie nevoie de monştrii şi altceva înfricoşator. Halloween pe undeva e un fel de "Ucigă-l toaca".
M-am documentat puţin zilele trecute şi am ajuns la concluzia că mulţi români se tem de Halloween, nu cunosc semnificaţia exactă a acestei sărbători şi nu îşi doresc să afle mai multe amănunte.

Este adevărat că în România nu avem cadrul mental şi organizatoric pentru această sărbătoare, adică nu ne putem duce la vecinii din cartierul nostru cu coşuleţul cerându-le să ne dea bomboane, oricât de frumos ne-am costuma noi. Oamenii nu sunt pregătiţi să ne servească copiii cu bomboane, ba mai mult mulţi dintre ei (cei de la oraş) nici nu ar deschide uşa.
<<Şi atunci cum să-i spun eu copilului că la noi este Halloween-ul şi sărbătorim, ar întreba unii...>>.
Este foarte adevărat că nu avem nici atmosfera tipică pentru această sărbătoare, (poate doar dacă mergem în Hipermarketuri unde se află produse specifice…