Treceți la conținutul principal

Cum să nu ajungi la divorţ? Cum sa menţii o relaţie sau o căsătorie ?




De fiecare dată când intrăm într-o relaţie nouă, lucrurile dintre noi (cei doi parteneri) stau excelent, atmosfera este minunată în special dacă cei doi nu s-au mutat împreună în aceeaşi locuinţă. Odată cu convieţuirea împreună, începem să ne cunoaştem mult mai bine iar pe masură ce trece timpul putem să descoperim tot mai multe defecte la partenerul nostru deşi atunci când l-am cunoscut l-am ridicat chiar noi la rangul de Zeu. Nu ar fi neaparat ceva rău pentru că acest aspect face parte din emoţiile şi trăirile noastre, dragostea adevarată ne dă aripi şi trebuie să ne considerăm foarte norocoşi dacă în timpul vieţii noastre descoperim această dragoste supremă. Odată cu trecerea timpului apar discuţii tensiuni şi orgolii, relaţia trece prin diverse etape iar partenerii se pot simţi de multe ori răniţi, trădaţi, dezorientaţi. Principalul motiv pentru care oamenii sunt dezamăgiţi de cele mai multe ori are ca şi cauză propria lor concepţie despre cum ar trebui să fie partenerul şi de ce nu este exact aşa cum îşi închipuie ei că este, cum ş-au proiectat ei acel ideal. Greşeala pe care cei mai mulţi dintre noi o facem este că la începutul relaţiei vedem în partenerul nostru ceea ce vrem noi să vedem, ne închipuim că ar avea anumite trăsături de caracter, dar care în realitate nu sunt destul de accentuate, poate chiar inexistente. De exemplu partenerul nostru poate să pară răbdător şi calm la începutul relaţiei însă el de fapt ca şi stare generală ar putea să fie agitat şi nerăbdător. Starea de dragoste necondiţionată de la începutul relaţiei ne poate induce în eroare iremediabil pentru că noi nu vedem în partener decât lucrurile frumoase, pozitive, indiferent cum ar fi acesta, prin urmare ne păcalim singuri. Având în vedere că suntem atât de absorbiţi de partener la începutul relaţiei trebuie să încercăm să-l analizăm mai bine ulterior odată cu trecerea timpului, si incepem sa observăm defectele. Chiar dacă apar certuri, discuţii, neînţelegeri, nu înseamnă că partenerul nu ne mai iubeşte. Se spune că o căsătorie presupune multă muncă este adevărat pentru că trebuie să găsim mijloace prin care să-i amintim partenerului de ce s-a îndragostit de noi, ce a apreciat la noi şi să-i arătăm cât de mult este iubit prin mici gesturi pe care le putem face în fiecare zi pentru a-i înfrumuseţa viaţa.
Oricât de greu ne-ar fi trebuie să-i oferim sprijin atunci când îl solicităm sau uneori să ne oferim noi să-l sprijinim. Trebuie să fim mereu atenţi şi nu în ofensivă, fără resproşuri sau atitudine de superioritate. Cei doi parteneri trebuie să se simtă iubiţi şi protejaţi indiferent cât sunt de puternici şi de independenti. Oricine are nevoie de o vorbă bună, de o imbrăţişare, de un zâmbet, de un mic ajutor sau de o încurajare. Micile suprize materiale pe care vi le puteţi oferi unul celuilalt, deasemenea pot păstra focul dragostei aprins, surprizele plăcute şi atenţia voastră îl bucură pe partener şi va căuta să vă bucure de zece ori mai mult. Aveţi încredere şi încercaţi, veţi fi surprinşi.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cât de greu este să fii traducător şi în special traducător de limba engleză ?Cu ce se poate confrunta un traducător şi ce "surprize" ar putea să apară?

A fi traducător nu este deloc dificil dar este nevoie de multă experienţă, de multă răbdare, lucruri care se acumulează şi se educă în timp. Încă de la început, de pe băncile şcolii trebuie să realizezi că într-adevăr ai un talent pentru limbile străine. În cazul în care nu consideri că eşti talentat cel mai bine ar fi să renunţi, oricât de dur ar părea. Fără talent nu se poate face nimic în acest domeniu. Automat faptul că ai talent te propulsează către a învăţa mai mult, mai multe limbi străine sau mult mai multe lucruri în legătură cu limbile pe care deja le cunoşti. Traducătorul începe să studieze lucruri noi şi adaptate la economia şi societatea actuală. De aici porneşte drumul traducătorului care trebuie să fie pregătit să facă faţă unei concurenţe dure, in special dacă vorbeşte o limbă de circulaţie internaţională cum ar fi limba engleză de exemplu care se studiază peste tot şi pe care toată lumea are impresia că o cunoaşte, chiar şi clienţii care îşi dau documentele la tradus.…

TO DO LIST pentru 2019 sau planurile pe care ni le facem la începutul fiecărui an

TO DO LIST pentru 2019 sau planurile pe care ni le facem la începutul fiecărui an
Un an nou fericit !
La multi ani !
Nu pot să nu constat în fiecare zi de 1 ianuarie, o anumită vibraţie a zilei, cum ar spune Neti Sandu. Ziua de 1 ianuarie are ceva magic. Mai întâi în felul în care debutează: cu artificii, sărutări şi voie bună şi cu mahmureala de după somn, sau dacă nu e mahmureală cu siguranţă este un pic de ameţeală îmbătată în fericirea şi speranţa că anul următor va fi mult mai bun, mult mai uşor de suportat şi mult mai îmbelşugat (în ordinea asta). Cu toate că este deja un obicei format al persoanelor aflate în segmental meu de vârstă (35) să-şi facă un plan elaborat al anului care va urma, în opinia unora această practică ar fi ceva banal, nerealist şi plin de vise. Ei bine de data aceasta prefer să fiu acest [Gică Contra] care şi-a făcut deja planul pentru 2019 (încă de la începutul lunii decembrie).      De ce ?     Pentru că aşezându-mi pe hârtie scopurile, gândurile, visele, sper…

Ce semnificaţie are Halloween şi de unde provine?

O mică lecţie de istorie…
Halloween-ul este o sărbătoare celebrată în fiecare an la data de 31 octombrie. Tradiția își are originea în vechiul festival celtic al Samhainului, atunci când oamenii aprindeau focuri de tabară și purtau costume pentru a îndepărta fantomele. Un aspect important este faptul că se consideră o sărbătoare creştină pentru că în secolul al VIII-lea, Papa Grigorie al III-lea a proclamat data de 1 noiembrie, ca fiind data la care vor onora toți sfinții. Curând, Ziua tuturor sfinților a încorporat unele dintre tradițiile lui Samhain. La începuturi era cunoscută sub numele de All Hallows Eve, iar mai târziu sub denumirea de Halloween. De-a lungul timpului, Halloween-ul a evoluat într-o zi de activități precum cele de trick-or-treating (de genul ne daţi ori nu ne daţi mioritic), cioplit felinare de tip (jack-o-lantern) adică dovlecei scobiţi la interior cu lumânare în mijloc, adunări festive, costume și dulciuri.
Originile Halloween-ului datează de la vechiul festival …