Covid 19 sau mai bine zis Covid2020…căci
ne cam mănâncă tot anul acesta …
Zilele acestea am trecut prin diverse stări,
de la râs la plâns, din martie până acum.
Sunt mămică a doi copii (4 şi 6 ani) şi
lucrez de acasă. Până aici se înţelege, mult haos, dezordine dar şi rutină multă,
dar cu care eram obişnuită.
Eu sunt adepta rutinei, recunosc. Detest haosul, îmi place să am o listă bine stabilită cu ce am de făcut, chiar şi dacă
în ecuaţia mea intră copiii, care numai disciplină nu aduc.
Noi am tot stat izolaţi în casă din
noiembrie 2019, astfel din noiembrie până în martie am stat într-o izolare
cu mici ieşiri în parc sau alte activităţi. Spun din noiembrie pentru că grădiniţa
copiilor mei a avut mereu cazuri de gripă, ba de tip A, ba de tip B, iar noi am
fost nevoiţi să ne retragem copiii. Apoi au fost vacanţe, sau au fost chiar
copiii mei răciţi. Ȋn esenţă din noiembrie până acum am fost 7 zile în total la
grădiniţă.
Mamele ştiu cât de greu este să fie doar
ele cu copiii acasă, fără bonă sau menajeră, fără vreun ajutor, şi pe deasupra
să mai şi lucreze de acasă, sa găsească acea linişte (care este de fapt inexistentă),
pentru a lucra de acasă, cu termene limită cum lucrez eu de exemplu în domeniul
traducerilor.
Ȋn martie am făcut o trecere de la
mediul casei din Bucureşti. Ne-am făcut bagajul frumuşel şi am plecat cu copiii
la ţară în Mehedinţi, unde este mai mult spaţiu, şi nu sunt cazuri de Covid 19,
cel puţin deocamdată.
Ȋn timp ce mi-am făcut bagajul nu am
putut să-mi dau seama ce să iau, haine de primavară+ de vară, sau doar haine de
primăvară, dar stai…dacă ţine treaba asta până în toamnă…La acel moment erau în
total doar 35 de cazuri de oameni infectaţi cu Covid 19 în toată ţara şi nu
murise nimeni de Covid 19. Am trecut printr-un zbucium interior de nedescris.
Am
plâns neştiind când ne vom întoarce, cand ne vom relua viaţa de dinainte, când
ne vom relua rutina prea bine ştiută şi atât de mult preţuită.
Cred că până atunci nu am fost conştientă
de cât de mult îmi place rutina…
Ȋn timp ce împachetam un ochi plângea
unul râdea. Pe de o parte mă bucuram că-mi voi revedea părinţii şi voi sta
acolo o vreme căci am ajuns destul de rar pe la ei în ultimii ani, pe de altă parte
simţeam că îmi părăsesc vechea viaţă din Bucureşti cu tot ce ţine de ea,
gospodarie, biroul de acasă etc.
Vreau să fiu pozitivă şi să încerc să nu
mă mai alarmez din cauza ştirilor false, să urmăresc doar ce anunţă autorităţile
române, şi să fiu mai optimistă în general.
Mi-am imaginat la un moment dat un scenariu
macabru, în care economia României ar putea fi la pământ, UE ne-ar abandona, şi
nici măcar resurse alimentare nu am avea. Lipsa resurselor alimentare ar putea naşte
monştri, pentru că de fapt foamea naşte monştri, ar fi un fel de care pe care între
oameni pe care nici măcar forţele de ordine nu l-ar putea stăpâni, violente,
crime etc.
Dacă graniţele ar fi închise şi tot globul
ar duce lipsă de resurse alimentare, cine ar ajuta oare România? Nici nu vreau
să mă gândesc…
Poate acum, măcar acum ne dam şi noi
seama că va trebui să ne procurăm hrana de la românii nostri, va trebui să ne
cumpărăm hainele de la proprii noştri producători, şi absolut tot, medicamente,
toate cele necesare traiului să ni le producem în ţara noastră, să le avem la
preţ accesibil pentru toţi românii, ba chiar Guvernul nostru să sprijine atât producţia
românilor cât şi partea de marketing. Este un vis…sper că unul care se va
realiza de îndată ce se va termina această pandemie dar şi criză pe care o
trage după sine. Cel mai greu ne va fi să ne revenim din criza economică. Vom
fi foarte afectaţi, va trebui să facem ocupat fiecare român apt de muncă, şi să
se aplice legi mai aspre pentru ca oamenii capabili de muncă să muncească, să
producă pentru societatea românească. Cred în capitalism dar aş vrea să fie susţinut
de către statul nostru roman. Aşa cum se aplică acum amenzi pentru cine iese
hai-hui pe stradă, aşa să se aplice amenzi pentru cine refuză să muncească pe motiv
că sunt bani puţini. Da, vor fi bani puţini la început, dar dacă se încurajează
producţia românească şi consumul de produse româneşti, vor fi foarte mulţi
bani, atât de mulţi încât vom da şi altor state care nu au.
Poporul român trebuie să realizeze că aşa
cum îşi produce pâine în casă zilele acestea, aşa va trebui să-şi producă toate
cele necesare traiului aici în ţară. Poate aşa nu vom mai fi sclavii Europei şi
coşul ei de gunoi.
Comentarii
Trimiteți un comentariu